Jocurile fermecate
Asa o zi frumoasa si calduroasa era cum nu a mai fost de multa vreme. Eu in
fata, sora mea in spate iar bunicul era intre noi doua pe o bicicleta amarata si cu o roata usor indoita. Bici scart! Asa ii spuneam.
Noi doua tineam cate doua galetuse pline cu mure, iar in spatele bicicletei mai
erau inca doua. Dintr-o data, probabil razele soarelui ne bateau prea mult
creierasele mici, ne-am hotarat noi doua sa vedem care are mai multi muschi si
ridica mai repede galetusele pline in aer. Atat de entuziasmate am fost
amandoua, incat vocea bunicului disperat nu s-a mai auzit, iar o rafala de mure
negre si aromate au curs pe capete noastre care aveau un ranjet prostesc. Deh,
eram copii!!!! Saracu' bunicu! Cat s-a mai chinuit sa stranga murele alea
pentru gem, dar asfaltul a crezut ca e mai bine sa ramana acolo.
Acasa, ne-am gandit amandoua ca ar fi amuzant sa ne jucam "De-a v-ati
ascunselea" insa mai aveam nevoie de cineva. Asa ca, am hotarat sa luam
bietul pisic stufosat si fiecare dintre noi sa il ascunda pe rand, iar cealalta
sa il caute. Ochisorii tristi si mari ai animalutului nu ne-au induiosat deloc. Si
astfel, dupa numai trei runde, pisoiul nu a mai aparut. I-am spus bunicii cu
lacrimi in ochi, ca nici una dintre noi nu mai stia unde e ascuns. Urzeala
a tinut destul de bine, atat de bine, inca a doua zi, pisoiul a aparut zburlit
de dupa soba, cu mustatile pline de smantana. Prin chicoteala noastra si prin
maratonul pisoiului, se auzea vocea bunicii din ce in ce mai pitigaiata. Lucrul
asta imi aminteste de „Jocurile foamei”,
de cat de disperat sa fii sa alergi dupa ceva indispensabil, dupa mancare,
care era primordiala in cazul micutului.
De copilarie imi amintesc cu drag,
de jocurile ei, asemenea. Nu stiu insa cum combina copii din ziua de azi
farmecul si puritatea ei, insa pe atunci, caci au trecut ceva ani, nu simteam
decat bunatate si fericire din partea tuturor. La „Scoala de lupta” din ziua de azi (e cam ca in carte), copii se
lupta care sa fie pe primul loc la vreun joc online, care sa aiba cea mai tare
tableta ori cel mai nou gadget. Oare cand cresc, mai ramane vreo amintire care
sa le incante gandurile despre copilaria lor?
Prima serbare din clasa I, s-a lasat cu luat de mana la o colinda si mai
apoi cu un pupic pe obraz furat de colegul de banca. M-am rusinat asa de tare,
incat sortuletul rosu parea pal pe langa obrajii mei imbujorati. Ce sentiment!!!
Jocurile pentru adulti insa, sunt de o cu totul alta natura. De la cele
lipsite de importanta pana la cele erotice, toate au o insemnatate in viata
noastra. Eu prefer insa acele jocuri inocente, care dau frau liber emotiilor,
care lasa gandurile sa zboare in subconstient si care de altfel fac aripile sa
se inalte pana la cer. Da, suntem diferiti ca adulti, insa jocurile noastre
sunt cele de supravietuire, sunt cele ale realitatii in care traim.
Marturisec insa, ca prefer jocurile iubirii, jocurile fascinatiei si cele
ale imaginatiei. Jocurile in care devin iarasi copil si sufletul meu se bucura
de liberatatea pe care oricare dintre noi o dorim.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu