Majoritatea copilariei am facut-o
evident, ca multi altii, la bunici. Si nu oriunde, ci la tara. Aveau
bunicii (nu erau chiar asa de inapoiati!) si televizor si radio din
acela mare si vechi de cautai un post mult si bine! Si imi amintesc atat
de bine perioada, de parca a fost ieri: cum venea seara si ne adunam cu
totii sa ne uitam la serialul favorit, pe atunci Dallas. Ori cum
prindeau ai mei bunici TeleMoldova si duminica era muzica populara. Nu
imi placea atat de mult, dar faptul ca vedeam printr-o mega cutie fel de
fel de oameni, de peisaje, de locuri noi si mai ales de lucruri pe care
noi nu le aveam, imi starnea o multime de intrebari.
Imi
amintesc chiar, ca atunci cand veneam de la scoala (cred ca era prin
generala), alergam intr-un suflet acasa sa ma uit la desenele favorite:
SandyBell si Lupul cel poznas pacalit de iepuras (erau rusesti din cate
stiu). Mama ma astepta cu un bol plin de salata pe timpul ala caci erau
veri toride iar eu ma asezam in fata televizorului fix la desene
animate!
Erau momente favorite,
clipele perfecte de relaxare si momente magice in care zburam alaturi de
personajele dragi. Ma mai enervam uneori ca uitam sa dau volumul mai
tare si strigam cat ma tinea gura la saraca mama sa suceasca de
nenorocitul ala de buton.
Anii au
trecut se pare destul de rapid, iar televizorul nostru buclucas a
devenit un televizor mai subtire, as putea spune dar tot la fel de
noduros si mare. Macar avea telecomanda. Asta se intampla prin liceu,
cand inca adepta a desenelor animate, urmaream Dexter's Laboratory si
Sailor Moon. Pot spune ca perioada asta a fost printre cele mai reusite,
televizorul avea acum telecomanda, nu mai trebuia sa stresez pe nimeni,
culorile erau dintre cele mai vii iar multitudinea de canale (vreo 20
la numar) ma facea sa cred ca in lumea asta exista milioane de lucruri
inca nedescoperite. Asta pana cand draga mea surioara a varsat o
farfurie cu ciorba peste minunea noastra e televizor. S-au dus desenele
mele, s-au dus filmele favorite, Teleenciclopedia si tot. S-a dus tot.
Parca se terminase lumea! Unde mai vedeam eu atatea? Invatasem si cum
sa-mi asortez hainele de la televizor, invatasem ce e important in
materie de baieti (atat cat aveai acces la informatie).
Venise
vremea, asadar sa facem o schimbare. Una majora. Ne luasem pentru prima
data un televizor semi-plat! Oau, era creme de la creme! Culori vii,
imagine super extra clara! Si atunci am stiu ca tehnologia va avansa
atat de mult si de repede incat va fi greu de spus ce se va mai produce
anul viitor. Ma gandeam cand or sa apara in realitate televizoarele
acelea pe care le poti controla doar cu gandul, cele pe care le poti
utiliza si pentru internet! Ce vise aveam si eu! Doar ma uitam la o
groaza de filme SF!
Acum se pare ca gandurile mele nu erau atat de departe. Iata astazi ce tehnologie avansata avem. Si da, am acest televizor extraordinar.
Este unul 3D (atat de departe a putut ajunge tehnologia noastra) cu un
laucher foarte facil si programe TV live. Unde mai pui ca meciurile de
fotbal implica vreo 7 vecini dornici de actiune in direct. Mi-au spus ca
se simt ca pe stadion la noi acasa. Imaginea este atata de clara si de
reala incat au impresia ca sunt acolo pe stadion. E ciudat sa stii ca
acum aproape 30 de ani televizoarele nu erau decat alb-negru si fara
telecomanda. Acum totul e atat de real incat ai impresia ca traiesti
odata cu personajele din TV. Poti vorbi cu prietenii tai oricand prin
intermediul TV-ului, poti sta pe net relaxat ori de ce nu, poti
inregistra momentele dorite.
Sunt oferte acum oriunde vrei! Trebuie doar sa stii ce vrei sa alegi! Eu prefer oricand alegerea unui TV dintr-un magazin online. Alegi, platesti, primesti. Totul este prompt, seriozitatea este la ea acasa iar Smart 3D-ul de acum este unul de exceptie.
Mi-as dori insa ca toata lumea sa isi permita s avada o lume mai clara si in mod natural, asa cum o vad eu cu televizorul meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu